Vin banii de la Bruxelles, 75 de milioane de euro pentru românii din agricultură: despăgubiri pentru secetă

de: Alexandru Puiu
08 12. 2022

Nu mai puțin de 75 de milioane de euro vor venit de la Comisia Europeană pentru o schemă de ajutor financiar pentru agricultură. Banii vor fi destinați despăgubirilor pentru producătorii agricoli și fermierii grav afectați de seceta din acest an.

Perioada 2021 – 2022 a fost una grav afectată de secetă, atât pe meleaguri mioritice, cât și în alte țări europene, iar autoritățile de la Bruxelles au lucrat la un mecanism pentru compensarea celor afectați de acest dezastru, după cum se arată într-un comunicat de presă al Executivului European. Măsura adoptată are un buget total de aproximativ 365,6 milioane de lei și vizează mai ales agricultorii de grâu, secară, orz, triticale, ovăz și rapiță, oameni ale căror culturi au fost afectați în mod direct de seceta severă.

Cine primește bani de la stat, care sunt condițiile

Pentru a se califica pentru ajutorul de la Uniunea Europeană, producătorii agricoli din România trebuie să fi pierdut 30% din culturi din cauza secetei. Potrivit schemei adoptate la Bruxelles, ajutorul va lua forma unor granturi directe, proporționale cu pagubele suferite, pornind de la niște rapoarte de pagube provocate culturilor.

În final, românii sunt îndreptățiți să primească aproximativ 305 euro sau 1500 de lei pe hectar, cu condiția de a nu depăși 40% din costurile eligibile. Este important de reținut că schema se va derula până la 31 decembrie 2022, deci nu mai ai mult timp să înaintezi cererile.

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 în baza articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

Explicația Comisiei Europene pentru această decizie referitoare la români a fost că ajutorul este necesar și adecvat, pentru a-i despăgubi pe lucrătorii din agricultură de pe meleaguri mioritice, în contextul schimbărilor climatice recente. Sumele au fost gândite în așa fel încât să nu aibă efecte negative asupra competiției și comerțului  la nivel blocului comunitar.